Câmpeanu: În afară de președinte, nimeni nu mi-a cerut demisia

Câmpeanu: În afară de președinte, nimeni nu mi-a cerut demisia
Publicat: 20/02/2014, 22:20
Actualizat: 28/09/2018, 23:13

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat joi seară că, în afară de președintele Traian Băsescu, nimeni nu i-a cerut demisia și crede că trebuie să ia o decizie pentru ea și familie, în condițiile în care nu se simte vinovată, dar riscă să nu își mai poată face treaba din cauza stresului.

Ministrul Muncii a declarat că a avut discuții cu președintele PNL, Crin Antonescu, dar și cu premierul Victor Ponta, fără să i se ceară să își dea de demisia.

„În afară de președinte, nu mi-a cerut nimeni demisia. Eu am fost astăzi și am avut o discuție cu domnul Antonescu, doamna Pocora nu a fost acolo. Au fost alte persoane de față, care pot să ateste acest lucru. Nu mi-a cerut demisia. Eu m-am dus și am spus că sunt într-o situație foarte dificilă. Nu îmi pot permite să îmi dau demisia pentru că nu mă simt cu nimic vinovată, nici profesional, nici legal, nici de altă natură. În același timp, sunt și eu un om uzat, lucrez 12 – 14 ore pe zi, plus problemele de acasă și nu mai pot face față, nu la faptul că sunt în atenția presei, ci faptul că nu mă mai pot concentra și nu îmi mai pot face atribuțiile de serviciu. Și, în condițiile astea, nu știu dacă mai pot să rămân”, a declarat ministrul Muncii, la România TV.

Mariana Câmpeanu a precizat că a discutat cu Crin Antonescu în termeni de a-și da demisia, pentru că nu mai poate face atribuțiilor din cauza stresului și linșajului la care este supusă, sau a se lupta în continuare.

„Și domnul președinte mi-a spus așa: «Dacă sunteți în stare să vă luptați, luptați-vă! Dacă luați o altă decizie, să știți că eu vă susțin în orice decizie luați.» Aceștia au fost termenii”, a explicat demnitarul.

Întrebată dacă totuși Antonescu nu a sfătuit-o să își dea demisia, Câmpeanu a precizat „M-a sfătuit, dacă mi-a zis: «Dacă nu mai puteți să rezistați, demisionați! Eu vă susțin în orice decizie luați!»”.

Ea a mai spus că, după discuția pe care a avut-o cu președintele PNL, a fost să discute și cu premierul Victor Ponta, căruia i-a relatat și despre discuția cu Antonescu, și i-a prezentant aceeași situație.

„Mi-a spus: «Nu este cazul să îți dai demisia, dar până la urmă e o hotărâre personală.»”, a mai spus ministrul.

Întrebată ce a decis în privința demisiei, Mariana Câmpeanu a precizat că nu a decis nimic.

„Sunt în aceeași dilemă: dacă eu spun acum «Îmi dau demisia», toată lumea zice «E vinovată. De aia își dă demisia». Dar dacă eu mâine, poimâine și luni, din cauza acestui stres, nu sunt în stare să mă concentrez și greșesc la servici, cine răspunde? Am să-mi strâng familia, o să luăm o decizie împreună. Nu mai are nicio impăortanță nici ce se întâmplă în media, nici ce se întâmplă în Guvern, nici ce se întâmplă în partid. De data asta cred că trebuie să iau o decizie pentru mine și pentru familia mea. Atâta mizerie nu mi-am închipuit”, a concluzionat Câmpeanu.

Ministrul Mariana Câmpeanu i-ar fi dat soțului său, în 2005, când conducea Casa de Pensii Ilfov, pensie și indemnizație de însoțitor, în urma încadrării în gradul I de invaliditate, drepturile fiind acordate în baza unor „acte neclare și diagnostice discutabile”, afirmă Centrul de Investigații Media.

Demnitarul afirmă că materialul de presă despre pensionarea soțului său a avut „drept unic scop denigrarea” ei și a familiei, printr-un demers „nedeontologic și nesusținut de dovezi concrete”, adăugând că analizează posibilitatea de a da în judecată autorii.

Președintele Traian Băsescu a declarat, marți seară, că face apel la ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, să-și prezinte demisia dacă știe că soțul ei nu este invalid și nu are niciun handicap care să îl încadreze în gradul întâi de invaliditate.

Premierul Victor Ponta a afirmat că o va susține pe Mariana Câmpeanu în postul de ministru al Muncii atât timp cât președintele Traian Băsescu nu argumentează cu dovezi acuzațiile la adresa acesteia, precizând că își apără în aceste condiții toți miniștrii.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat, pentru MEDIAFAX, că președintele PNL Crin Antonescu i-a recomandat ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, să analizeze posibiltatea demisiei din funcție ca urmare a scandalului privind pensionarea soțului acesteia.

Agenția Națională de Integritate (ANI) a început verificarea unui posibil conflict de interese în cazul ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, în urma unei sesizări pe care a primit-o de la Centrul de Investigații Media.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Mihai Leu se luptă din nou cu cancerul de colon? Fostul pugilist, internat în spital....
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ce drepturi are șoferul când e oprit în trafic? Ce poți face când constați un...
Cine va fi succesorul lui Putin?
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Ungurii, MESAJ DE FORȚĂ pentru toată Europa: Vrem să ne ţinem departe de acest lucru
Cu vaca la păscut prin Sectorul 5. Cum își face campanie candidatul PSD-PNL
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
”Sunt viu” Florin Piersic, mesaj emoționant de pe patul de spital. Cum se simte marele...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Motivul sinistru pentru care nu am găsit niciodată extratereștri
×